The human princess and the friendly vampire by Ella

Fish pov .
De obicei este linişte pe sub apă. Timpul este măsurat de creşterea plantelor şi de luminozitatea sau întunecimea apei. Nu ştiu de unde provine lumina, dar schimbă enorm aspectul. Mi-am petrecut zilele înotând printre recifuri, căutând  bucăţele de mâncare ici, colo şi ca majoritatea altor peşti, caut ascunzişuri pentru puţinele ocazii când un rechin se apropie.
Doar săptămâna trecută un rechin a “decis “ să înoate pe lângă recif. A reuşit să mănânce patru peşti înainte de a avea şansa de a se ascunde. Regula supravieţuirii aici jos  este: cu cât e mai mare cu atât îndepărtează-te mai mult. S-ar putea să-şi dorească să te înhaţe.
De altfel, în acest recif, sunt creaturi mai mari şi mai înspăimântătoare ca rechinii, mai înspăimântătoare decât putinii oameni care au vizitat reciful. Vampirii. Nu am mai auzit ca ei să se hrănească cu peşti înainte, nici măcar cu un rechin, dar ceva în legătură cu ei le face pe aceste creaturi să vrea să fugă şi să se ascundă. Am văzut doar două astfel de cazuri înainte, ei au înotat şi s-au jucat timp de ore înainte să plece, într-un final.
Ştiu cum să povestesc vampirilor despre oameni. Oamenii  sunt înconjuraţi de plante, acestea  le acoperă scările şi mai au nevoie de o plantă ciudată pentru a respira pe sub apă. Vampirii nu au nevoie de nici unul din aceste lucruri. Şi de asemenea nu au nevoie de acea plantă ciudată să respire, vampirii nu au nici branhii. Cel mai important lucru care face diferenţa dintre vampirii şi oameni este acela că vampirii strălucesc când  soarele pătrunde prin apă.
Aşa că am ştiut cu exactitate cine sau ce a venit în vizită astăzi. Un vampir şi un om.
Vampirul era diferit de cei ce vizitează aceste locuri de obicei, aripioarele din capul lui erau de o culoare diferită faţă de a ultimului şi acesta purta acele plante pe scările lui. Dar el încă putea respira sub apă. Omul  era acoperit de plante pe ambele sale scări şi aşa ea putea respira. Nu am văzut un om alături de un vampir înainte, dar omul părea că îşi dorea să fie alături de vampir. Ei se jucau la fel ca vampirii care vizitaseră acest loc înainte totuşi nu erau aşa de liberi în mişcări deoarece îi deranjau acele plante de pe scările lor.
Mi-a stârnit curiozitatea un singur aspect: de ce omului nu îi era frică. Ştiam că oamenilor le e frica de rechini, iar rechinilor le era frica de vampiri. Aşadar  de ce omului nu îi era frică de vampir?
Am înotat un pic  mai aproape, ascuzându-mă  în partea cea mai îndepărtată a recifului. Mai mulţi prieteni de ai mei au venit să se uite cu mine. Ei pufăiau mereu, vorbind despre cât de curajoşi erau să fie atât de aproape de un vampir.
Noi nu eram aşa aproape sau cel puţin nu aşa aproape pe cât ne-am fi dorit noi să fim. Vroiam să aflu ce era aşa diferit în legătură cu acest cuplu.
Ştiam că astăzi, singurul lucru de care trebuia să ne fie frică era vampirul. Nici un alt prădător nu se încumeta să se apropie atâta timp cât el era prin apropiere. M-am gândit să înot mai aproape, dar am ezitat când privirea vampirului s-a îndreptat către mine. A fost ca şi cum ar fi privit prin întreaga mea fiinţă. El nu arăta ca fiind înfometat ca un rechin chiar înainte de atac, ci mai mult curios. Colturile branhiilor lui s-au mişcat intr-un mod ciudat, dar nu îndrăznea să-şi arate dinţii. Omul s-a deplasat în altă parte a recifului şi îl atingea. Simţindu-l sub scările sale.
Vampirul şi-a luat ochii de la mine şi a înotat către om. Ea a găsit un grup de peşti ce au interesat-o. Dar imediat ce vampirul s-a apropiat, chiar dacă el s-a apropiat cu graţie încetinită pentru a nu-i speria, peştii au fugit cuprinşi de frică.
Pentru încă o vreme omul a încercat să găsească un peşte pentru a se “împrietenii”, dar nici unul nu se apropia atâta timp cât ea era cu vampirul. Omul părea întristat, şi am privit minunat cum vampirul încerca s-o consoleze.
Privind omul m-am gândit. Dacă ea era capabilă să fie prietena unui vampir atunci ea trebuia să fie ceva special. Poate…o prinţesă umană. Auzisem poveşti  despre asta: “Micuţa fetiţă ce cosea“ cred că mama mi-a zis-o odată. Era vorba despre o fată, o prinţesă umană ce s-a îndrăgostit de un peşte.
Am decis că ar trebui să înot până la om şi la vampir. Dacă m-ar captura sau m-ar mânca ar fi ca un avertisment pentru ceilalţi şi atunci ei ar părăsii reciful. Dacă cei doi erau prietenoşi, atunci aş putea face omul să zâmbească. Mi s-a părut că era foarte important pentru vampir ca fata să zâmbească şi dintr-o dată…era important şi pentru mine.
Pe măsură ce înaintam, puteam auzi vocile prietenilor mei chemându-mă înapoi, să stau la loc sigur, ascuns după recif şi să nu fug spre vampir. În vreme ce mă strigau, unul dintre ei m-a urmat şi sunetul vocilor lor s-a înecat în distanţa dintre noi.
Aş minţi dacă aş spune că nu îmi era frică să înot până la cei doi. Nu am fost niciodată aşa aproape de ceva aşa periculos. Speram că dacă aş putea înota până la om înainte ca vampirul să observe, poate că n-ar fi ştiut niciodată că am fost acolo. Dar am înotat mai aproape, el şi-a întors capul şi din nou m-a privit profund. Ochii lui erau la culoare la fel ca lumina deasupra valurilor chiar înainte de a se întuneca. Străluceau uimitor. El părea fericit să mă vadă, dar nu eram sigur dacă era fericit pentru om sau pentru că urma o gustare.
Pe măsură ce mă apropiam, el a atins fata delicat pe mână şi s-a întors să mă privească. Convins că vampirul nu o să mă mănânce am înotat până la om şi am privit-o foarte bine. Aripioarele ei superioare pluteau în apa din jurul ei, dar păreau doar de decor şi au format o coroană în jurul ei ca cea de deasupra. Raze de lumină de deasupra au trecut prin acele aripioare făcându-le să strălucească.
Ochii ei păreau a se entuziasma la vederea mea şi au urmărit fiecare mişcare a mea. Am plutit în jurul ei permiţându-i să mă urmărească. Ea părea să râdă, iar vampirul zâmbea la modul în care ea se distra. Mi-am amintit cât de supărată părea prinţesa umană când vampirul, prin venirea sa, a alungat toţi peştii. Am înotat spre el de asemenea, încercând cu toată fiinţa mea să-mi ascund frica ce o simţeam. Fata părea chiar mai entuziasmată şi vampirul părea şocat. M-am simţit triumfător şi aproape am făcut o pirueta pe măsură ce m-am apropiat. Am bănuit că nu era obişnuit ca cineva sau ceva ce aparţinea mării să se apropie de el.
Pe măsură ce pluteam prin împrejurimi, distrându-mă şi jucându-mă cu amândoi am realizat că mai mulţi prieteni de ai mei s-au aventurat să ni se alăture. Majoritatea prietenilor mei doar s-au uitat, pentru că nici unul nu a mai stat aşa aproape de un om sau vampir înainte.
- Ea arată ca prinţesa din poveste – l-am auzit  spunând pe unul din prietenii mei. Am fost de acord imediat. Într-un final prietenii mei au ajuns să se simtă mai confortabil cu fata şi vampirul şi au început să se joace cu ei. Ei, vampirul şi fata, păreau aşa încântaţi să se joace cu noi.
Mai devreme decât mi-ar fi plăcut, lumina de deasupra apei a început să se închidă la culoare şi am ştiu că se va întuneca în curând. Vampirul şi-a dat seama de
asta şi s-a mişcat în aşa fel încât să poată privi planta ce ajuta fata să respire. Ea s-a uitat în jos şi apoi a făcut semn într-o parte apoi în sus. A părut tristă că pleacă, dar încă zâmbea când plecau spre recif din nou.
Nu am aşteptat  s-o văd tristă din nou, aşa că am înotat până la ea şi am făcut nişte mişcări spectaculoase încercând s-o înveselesc. A zâmbit  din nou strălucitor, apoi a ridicat mâna încet şi miţa făcut semn de la revedere.
Am privit în jur şi am realizat că prietenii mei au început să se retragă spre recif. Căci dacă vampirul pleca rechinul s-ar putea întoarce curând. Am privit o ultima dată la prinţesă şi am început să înot înapoi.
Bella pov .
Edward şi eu am înotat la suprafaţă şi el m-a ajutat să-mi dau masca jos de pe faţă. Mi-ar fi plăcut să stăm mai mult dar rezerva mea de aer se împuţinase. Am înotat înapoi la barca ancorată nu prea departe şi am urcat la bord. Nu puteam să mă opresc din a explica cât de mult mi-a plăcut că peştele a venit la noi.
Edward doar a zâmbit şi m-a tras în braţele sale când mi-am dat ultimul echipamentul jos.
- Şti, Bella, n-am auzit sau văzut ca un peşte să vină la un vampir vreodată. Se întâmplă rar ca şi un singur peşte să vină la un om. El a părut temător la ceea ce s-a întâmplat.
- Ei ar fi putut să-ţi spună ce minunat eşti – i-am zis cu un zâmbet.
- Nu Bella ei cred asta despre tine – imediat ce a spus asta m-a sărutat profund.
Dintr-o dată s-a tras râzând .
- Ce e aşa amuzant? – l-am întrebat, râsul său devenise contagios.
Edward s-a dat în spate şi a luat o gură mare de aer, şi-a ridicat capul să se uite în ochii mei.
- Bella cea frumoasă, Prinţesa peştilor.
- Haha, ha Edward – am ras eu cât el s-a ridicat şi a pregătit barca să ne ducă înapoi pe Insula Esme.
Îl găsiţi aici