Închid ochii grei şi obosiţi.
În faţă-mi apare o imagine
Cu doi oameni trântiţi
Pe-a prăpastiei margine.
Sunt o ea şi un el,
Doi copii aparent nevinovaţi,
Ce păreau loviţi de-un măcel,
De suferinţă masacraţi.
Ea s-a ridicat pe-un picior
Şi un râs malefic a stârnit;
El s-a legănat ameţit uşor
Şi spre război a pornit.
Cei doi se luptau ca-ntre duşmani
Şi hainele cu putere-şi sfâşiau.
Până la sfârşit au trecut ani şi ani,
Când amândoi de-o aţă se mai ţineau.
Zâmbete pe chipuri îmbătrânite apăruse,
Zâmbete de mândrie, de fericire
Că niciunul nu se-abătuse
De la a lui cale spre rânduire.
Două mâini slabe şi ridite erau întinse,
Două inimi obosite bateau mai mult stinse,
Amândoi slăbiţi de vlagă se împinse
Către iubirea sălbatică ce o învinse.
Poezii scrise de Audry mai găsiţi aici
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu