Închisă-ntre patru pereţi

Îi ţipa disperată mintea...

S-a rătăcit de înţelesul lumii reale,

S-a depărtat de calea

Ce ar trebui să-i conducă gândurile.

Deranjată de lumina orbitoare

Reflectată de neonul chior

Aşezat în colţul din depărtare,

O cuprinse un fior.

Stătea închisă între patru pereţi,

Iar gându-i zbura la lumea largă

Ce nu ar fi scos-o-n sperieţi

Dacă s-ar prăbuşi pe-o cracă.

Privea prin fereastra murdară

Spre gloata de oameni ce umblau

Într-o dezordine hazardată

Pe străzile unde lumini pâlpâiau.

Stătea închisă-ntre patru pereţi,

Dar sufletu-i era purtat pe valuri

Către a lume pierdută-n puieţi,

Care se lovea de înalte maluri.

Camera-n alb vopsită era,

Totul din jur era alb,

Iar ea cu inima departe pleca

Înspre un loc mult mai cald.

Stătea închisă între patru pereţi,

Însă sufletu-i urla cu-mpătimire

Că nu mai voia să aibă grijă de minţi

Ce vorbeau în nesimţire.

Zbiera că voia să fie lăsată în pace

De toate acele voci ce nu mai tăceau,

Că s-a săturat să le poarte în spate.

Voia să plece şi o făceau.

Găsiţi mai multe pozii aici